Actualitate Administrație Featured Sănătate

Spitalul de campanie de le stadionul CFR rămâne deschis: Așteaptă turiștii de la Capitală Culturală Europeană

Spitalul de la Stadionul CFR rămâne deschis deși partea cu cazuri extrem de multe și grave ale pandemiei este istorie. Prefectul Mihai Ritivoiu spune că spitalul va rămâne deschis pentru a deservi eventuale cazuri care pot surveni în rândul turiștilor care ajung în Timișoara, în 2023, an în care orașul e Capitală Culturală Europeană.

„Facilitatea Spitalului Militar amplasată pe Stadionul CFR din Timişoara va rămâne operațională în următoarele luni.În contextul pandemic, la nivel național au fost înființate în anul 2020 trei asemenea facilități, la Bucureşti, Constanța şi Timişoara. La început de 2023 se intenționa închiderea lor, dar am solicitat Ministerului Apărării Naționale menținerea spitalului nostru, invocând printre altele şi faptul ca Timişoara e capitală europeană a culturii. Am rămas cu facilitatea funcțională, celelalte două închizându-se. Mulțumesc Ministerului Apărării Naționale pentru sprijin!”, scrie Ritivoiu pe Facebook.

Related posts

Tradiții și superstiții de Sfântul Andrei: Ce nu e bine să faci și cum poți să își vezi iubitul predestinat, cu două lumânări!

Mădălina Staicu

Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale cu un scor ZDROBITOR, de peste 65%

Mădălina Staicu

PNL a BLOCAT justiția în Timiș: GREVĂ la Curtea de Apel Timișoara, cu activitate suspendată, protest al grefierilor

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: