Centenarul naşterii Mitropolitului Nicolae Corneanu al Banatului a fost marcat, duminică seara, la Biserica Dacia Cetate din Timişoara, printr-un simpozion în care au fost evocate personalitatea ierarhului, erudiţia, spiritul său ecumenic, care l-au aşezat, de-a lungul timpului, într-o galerie selectă a celor mai de seamă intelectuali români.
Nicolae Corneanu a devenit în anul 1992 membru de onoare al Academiei Române.
Despre Mitropolitul Nicolae, care lua împrumuturi de la Casa de Ajutor Reciproc să le dea săracilor, protopopul Timişoarei, Zaharia Pereş, iniţiatorul evenimentului, a subliniat că acesta continuă să fie foarte iubit de preoţi şi de credincioşi, pentru că a fost un om al bunătăţii, un păstor sufletesc şi ierarh care a arătat că preoţii trebuie să fie respectaţi şi de oameni şi de ierarhi.
„Ne-a tratat cu foarte multă demnitate, a căutat ca de fiecare dată, în relaţiile pe care le aveam la Centrul Eparhial şi în viaţa de parohie să găsească întotdeauna soluţii care să fie în folosul credincioşilor. Din atitudinea sa am învăţat şi noi cum trebuie să ne comportăm cu oamenii. Considera că preotul îşi face datoria atunci când oamenii din parohie erau mulţumiţi. Evocarea centenarului naşterii părintelui mitropolit Nicolae era pentru noi datorie morală, de recunoştinţă şi respect faţă de cel care considera că în Banat oamenii găsesc foarte multe elemente comune atât în viaţa spirituală cât şi în cea culturală. Pe acest principiu s-au creat foarte multe relaţii solide între etnii şi culte, care dăinuiesc şi astăzi. Ne-a păstorit 52 de ani, a găsit resurse să ducă Biserica mai departe în vremuri de restrişte, iar imediat după Revoluţie (…) s-au construit 20 de biserici ortodoxe, aşa începând să repare câteva dintre nedreptăţile din perioada comunistă. A reuşit să construiască un spirit ecumeninc la Timişoara, pe care noi acum îl ducem mai departe. În testamentul Mitropolitului Nicolae, pe care l-am văzut, acesta scria că-L roagă pe Dumnezeu să-i lase un urmaş care să ducă mai departe munca. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea, pentru că avem şi acum acelaşi duh de pace, bunătate, dragoste şi bună înţelegere atât între preoţi şi credincioşi cât şi între preoţi şi ierarhia lor. ÎPSS Ioan ne dă o altă lecţie de viaţă, prin care să ţinem cont de cei cu posibilităţi materiale reduse”, a afirmat protopopul Zaharia Pereş, iniţiatorul evenimentului şi care i-a fost consilier cultural Mitropolitului Nicolae.
Conferenţiarul Claudiu Arieşan, de la Universitatea de Vest Timişoara, „ucenicul de bibliotecă” al Mitropolitului Nicolae, a relatat că adevărata carismă a întâlnit-o doar de două ori în viaţă: la întâlnirea fostului Patriarh Teoctist cu Suveranul Pontif şi la ÎPSS Nicolae al Banatului.
„La întâlnirea dintre PF Teoctist şi Papa Ioan Paul al II-lea, în jurul lor, la opt metri, aerul începea să vibreze. Am avut starea descrisă de apostoli la Schimbarea la Faţă, care voiau să nu mai plece din acel loc. Cei doi ierarhi emanau bunătate, căldură şi blândeţe. Similar, deşi nu la fel de puternice, erau fiecare dintre întâlnirile cu ÎPSS Nicolae, care se traduceau în starea de bine, de confort pe care toţi o aveam în jur, făcându-ne să ne simţim acasă. Niciodată nu citeai pe faţa lui problemele, deşi erau nenumărate – şi de sănătate, şi de context, şi de atacuri”, a spus conf. Claudiu Arieşan.
Cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Luigi Bambulea, a arătat că s-a oprit asupra Mitropolitului Nicolae pentru că are o obligaţie morală şi intelectuală.
„Mitropolitul Nicolae nu a dezvoltat niciodată anchiloza funcţiei. A traversat o istorie pe care nu o merita. A fost un episcop cărturar, a scris despre Cioran, a văzut Europa ca o comuniune creştină”, a punctat Luigi Bambulea.
Fostul protopop al Timişoarei, preot Ioan Bude, a găsit în ÎPSS Nicolae „răspunsul” la căutările din scrierile lui Emil Cioran.
„Cioran a făcut câteva remarci. ‘Caut o inimă de sfânt’. (…). ‘Caut lacrimi şi nu le găsesc decât la sfinţi’. Cred că doar inima şi sufletul Mitropolitului Nicolae erau ceea ce căuta Cioran. ÎPS Nicolae şi-a stăpânit cu demnitate şi seninătate emoţiile, chiar şi boala şi moartea”, a explicat preotul Ioan Bude.
Pentru toţi invitaţii, Mitropolitul Nicolae al Banatului a fost aristocratul, în sensul nobil al cuvântului, „coborât dintr-un tablou din alte vremuri”.
„Cea mai frumoasă amintire a Mitropolitului Nicolae, pe care mi-a relatat-o într-un interviu, a fost din unica sa vizită la Petersburg, de Sfântul Nicolae. Pe o stradă, privindu-l pe ierarhul cu barba albă, un copil i-a spus tatălui: ‘Uite-l pe Moş Nicolae!’ ÎPSS Nicolae era impecabil şi la trup şi la ţinută: parcă era un tablou, omul venit din vremuri de altădată”, a conchis Claudiu Arieşan.