Actualitate Administrație Featured Politică

Ultimă oră: Alin Nica, șeful CJ Timiș, a fost dat de ANI pe mâna procurorilor: PÎCCJ a fost sesizat pentru conflict de interese și favorizare de persoane

Este bomba zilei în politica locală din Timișoara! Alin Nica, președintele CJ Timiș, fost primar de comună, a fost dat pe mâna procurorilor. ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub acuzații de trafic conflict de interese și favrizare de persoane.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Nica Alin a infracțiunilor de conflict de interese, respectiv folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, întrucât în exercitarea funcției de primar al comunei Dudeștii Noi (mandatul 2016 – 2020) ar fi participat la luarea unor decizii ce au adus un folos patrimonial în valoare de 132.000 lei unei entități în cadrul căreia Consiliu deținea calitatea de membru și, totodată, a emis pentru aceasta o autorizație de construcție, anunță News.ro.

Concret, Nica e acuzat că a încheiat un contract civil în baza căruia a fost remunerat cu suma de 6.900 lei, cu o societate comercială cu care Primăria Dudeștii Noi încheiase 15 contracte prin achiziție directă și că a încheiat și un contract de arendă cu o întreprindere individuală, cu care încheiase un contract de arendare, în calitate de persoană fizică.

De asemenea, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Nica a infracțiunii de fals în declarații, prevăzut de art. 326 din Codul Penal, întrucât, în declarațiile de interese depuse în anii 2021 și 2022 a declarat deținerea unei calități din care demisionase. Totodată, persoana evaluată nu a menționat în declarațiile de avere depuse în anul 2020, venituri în cuantum de 4.636 Lei obținute în anul 2019 de la o întreprindere individuală.

Related posts

Schimbări importante: Parada de 1 Decembrie modifică traseul mijloacelor de transport în comun

Mădălina Staicu

Ucigaşul poliţistului din Recaş a fost prins la Remetea Mare

focustim

RECORD DOAR 146 de cazuri de coronavirus în România: peste 8500 de teste în 24 de ore/11.874 de români vindecați

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: