Actualitate Administrație Featured

Sorin Grindeanu face anunțul înainte de votul pe ieșirea de la guvernare, din 20 aprilie: Suntem pregătiți să preluăm guvernarea

PSD nu vrea să treacă în opoziție. Cotat cu 40% la ultimele alegeri, PSD are luni, 20 aprilie, o probă de foc. Membrii partidului se întâlnesc ca să decidă dacă vor ieși sau nu de la guvernare. Actuala coaliție nu are șanse să funcționeze fără PSD fiindcă ar fi vorba de un guvern minoritar, care ar trebui să negocieze în Parlament orice mic sau mare proiect. O soluție amplu vehiculată ar fi o guvernare PSD – AUR, deși ambele partide neagă că ar purta astfel de negocieri.

Sorin Grindeanu: Îmi doresc să rămână o coaliție pro-europeană

„Îmi doresc să rămână o coaliție pro-europeană. Am spus în nenumărate rânduri, că Partidul Social-Democrat nu-și dorește, și am și dovedit acest lucru, să facă o majoritate cu partide, să spunem, anti-europene. Și nu vom vota niciodată guverne minoritare.

Dacă soluția care se va degaja, va fi una care să îndeplinească cerințele PSD, care vor rezulta după consultarea de luni, și care vor duce inclusiv la o soluție de acest tip, evident, Partidul Social-Democrat este pregătit să preia guvernarea. Evident. Prima poziție”, spune Grindeanu.

Related posts

Scene de groază la Spitalul Județean: un pacient a luat foc pe masă

Mădălina Staicu

Dominic Fritz a devenit tată: promite schimbări în oraș, după un an în care nu a făcut nimic

Mădălina Staicu

ANM anunță că vremea se răcește: Precipitațiile și temperaturile negative pun stăpânire pe România

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: