Actualitate Administrație Featured

Simonis intervine, după Bolojan: Cere un milion de lei pentru sinistrații din Suceava

Anii în care Timișul a fost grav lovit de inundații nu au fost uitați de politicieni. Șeful CJ Timiș, Alfred Simonis, cere un milion de lei pentru sinistrații de la Suceava. Proiectul va fi votat în CJ Timiș, iar banii ar putea merge spre oamenii loviți de furia apelor. Asta într-un an în care oricum banii de la Guvern sunt mai puțini.

”În 2005, apele au făcut prăpăd în Timiș. Peste 2000 de case au fost afectate, mii de oameni au fost evacuați, sute de animale au fost luate de viituri. Atunci, autoritățile locale nu au putut face față inundațiilor, furia apelor fiind imposibil de stăvilit. Timișenii au simțit solidaritatea semenilor din țară, iar în județul nostru au sosit ajutoare din toate colțurile României”, transmite Simonis.

Imaginile apocaliptice din Timiș s-au repetat la Suceava

”Astăzi, imaginile apocaliptice din Timișul anului 2005 le vedem în Suceava, județ grav afectat de inundații devastatoare. Nu putem rămâne impasibili față de tragedia prin care trec oamenii din această parte a țării pentru că am simțit pe pielea noastră sentimentul de a rămâne fără agoniseala de-o viață în câteva minute. Am avut o discuție cu președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, știu care este situația, dar mai ales care sunt nevoile oamenilor, astfel că mâine voi propune colegilor mei consilieri județeni aprobarea unui ajutor de 1 milion de lei pentru sinistrații din nordul țării. Știu, nu este o sumă care să le rezolve toate problemele, dar este un sprijin binevenit. Și poate un exemplu pentru alte Consilii Județene din România”, a încheiat președintele Consiliului Județean Timiș..

Related posts

Final PREVIZIBIL: Florin Cîțu e noul președinte PNL – Anunță vaccinare accelerată pentru medici și profesori

Mădălina Staicu

Alegere NEAȘTEPTATĂ: PNL Timiș merge cu avocatul Cosmin Tabără pentru funcția de viceprimar

Mădălina Staicu

„MIRACOL” anunțat de Nicolae Robu: după ani de BEZNĂ, iluminatul stradal se repară pe 25 de străzi

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: