Actualitate Featured Politică

PSD Timiș exultă după ce Alin Nica a fost suspendat de Senat: I-a provocat o adevărată criză de nervi

Sigla PSD

PSD Timiș exultă după ce șeful PNL Timiș, Alin Nica, a fost suspendat de Senat din Comisia Națională de Integritate, pentru că e cercetat de ANI într-un dosar de incompatibilitate.

„Senatul României l-a revocat astăzi din funcția de membru al Consiliului Național de Integritate pe președintele PNL Timiș, Alin Nica, decizie luată cu o largă majoritate în plen. Decizia senatorilor a provocat o adevărată criză de nervi a liberalului, care și-a vărsat năduful în mediul online găsind vinovați pentru situația creată peste tot. Mai puțin în propria ogradă,” transmite PSD, care face și o cronologie a subiectului.

„Să recapitulăm. Nica a fost cercetat de Agenția Națională de Integritate pentru mai multe fapte pe care le-ar fi comis, cum ar fi conflict de interese și fals în declarații, ANI sesizând Parchetul, instituție care continuă cercetările. Pentru ca toată situația să capete note ridicole, Nica era membru al Consiliului Național de Integritate, adică exact forul cu puteri de control asupra ANI. Fără vreun gând al unei demisii de onoare, știm, un cuvânt pe care Alin Nica nu îl are în vocabular, acesta dorea să aibă în continuare putere asupra inspectorilor de integritate. 

Însă astăzi s-a făcut dreptate, iar acum președintele PNL Timiș se poate apăra în instanțele de judecată și își poate dovedi nevinovăția ca orice alt politician sau funcționar public asupra căruia planează acuzații. Ce a înțeles Nica din votul senatorilor de azi? Că trebuie să se agațe cu disperare de o funcție, să se victimizeze într-un mod care nu îi face cinste și să arate cu degetul către alte partide care, susține el, îi vor răul. Un rău pe care și l-a făcut cu propria mână”.

Related posts

SDM bagă mai multe străzi în reparații: Arterele făcute până acum de societate au crăpat la câteva luni

Mădălina Staicu

Primăria Timișoara anunță licitație la Podul Iuliu Maniu: primele lucrări de consolidare de la inaugurare

Mădălina Staicu

Asistenta maternală care înngrijea fata de patru ani moartă și plină de vânătăi mai avea în grijă patru copii

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: