Prim-divizionara masculină HC Buzău va fi antrenată în sezonul următor de Pero Milosevici, care în ultimii cinci ani a pregătit-o pe SCM Politehnica Timişoara.
Tehnicianul muntenegrean a semnat un contract valabil în următoarele două stagiuni handbalistice şi îl înlocuieşte pe Eliodor Voica.
„Echipa HC Buzău 2012 îi mulţumeşte domnului Eliodor Voica pentru munca depusă în cele două sezoane petrecute alături de echipă, urând totodată bun venit şi mult succes la Buzău pentru următorii doi ani domnului Pero Milosevici”, se arată într-un comunicat de presă al clubului din Buzău.
Primul transfer de jucători perfectat de HC Buzău este cel al lui Allahkaram Esteki, un iranian care a mai evoluat în România la formaţiile bucureştene Dinamo şi CSM.
Acesta a fost adus de la BM Puente Genil.

