Eveniment Featured

Filtre pe drumurile din Timiş şi Arad pentru prinderea ucigaşului de la Făget

Poliţiştii din judeţele Timiş şi Arad au instituit filtre pe drumurile din cele două judeţe, pentru a căuta un bărbat care ar fi atacat cu cuţitul un cuplu, iar ulterior a atacat alte patru persoane.

Atacurile au avut loc astăzi, în jurul orei 8, în parcul din Făget, unde au fost bătuţi cu o bâtă un bărbat şi soţia acestuia.

Bărbatul a fost găsit mort la sosirea unui echipaj de poliţie, solicitat prin 112, iar femeia a fost transportată la spital în stare gravă.

Surse din cadrul IPJ Timiş au declarat că suspectul, care a fost indentificat între timp şi are 33 de ani, a furat o bicicletă după atac şi a fugit într-o localitate vecină, Temereşti, de unde a furat un autoturism.

El a atacat alte trei persoane din acest sat, iar pe o a patra a lovit-o cu maşina.

Poliţiştii au instituit filtre în tot judeţul, pentru a încerca să-l prindă pe suspect.

Filtre au fost organizate şi pe drumurile din judeţul Arad, unde se crede că s-ar îndrepta agresorul.

Related posts

Sondaj marca Nicolae Robu: edilul e primul în opțiunile de vot pentru primărie, dar doi useriști îi suflă puternic în ceafă

Mădălina Staicu

Începe nebunia: Marcel Ciolacu a demisionat de la șefia PSD – Sorin Grindeanu i-ar putea lua locul

Mădălina Staicu

ALERTĂ Dominic Fritz are CORONAVIRUS: „A treia oară NU am mai scăpat”

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: