Featured Timp liber

Cursuri de dans sportiv la Giarmata

Aflat în al treilea an de activitate, clubul de dans sportiv Freedom to Dance se va adresa, începând de marţi, unui număr mai mare de copii.

După succesul de la Moşniţa Nouă, unde a început cursurile în 2016, Miruna Safta îi aşteaptă şi pe micuţii din Giarmata la lecţii de iniţiere în această frumoasă ramură sportivă.

Cursurile le va susţine în fiecare marţi, între orele 17 şi 18, la sala de sport din comuna situată în nord-estul Timişoarei.

“Doresc să-i aduc pe copiii aceștia în postura de a savura sentimentul unei bucurii fără margini, pe care l-am trăit și eu in toată perioada formării mele ca dansator profesionist. Faptul acesta a născut in mine dorința de a-mi deschide propria școala de dans. Pasiunea, dragostea pentru dans, ca pentru orice altă îndeletnicire, se întreține prin exercițiu, motivarea venindu-le din dorința de a se menține o vreme, ca apoi să urce din nou. Să învețe de la mine tot ce știu, să învețe de la marii sportivi ai lumii calea de urmat. Să-i ia ca model pe cei mai buni și să considere spiritul olimpic motto-ul vieții lor: <<N-ai câștigat? Continuă! Ai câștigat? Continuă!>>. Fac asta zi de zi, la orele de antrenament împărtășind fiecărui copil pașii cuveniți, bucurându-mă deodată cu el de fiecare pas al lui spre reușită. Am o relație specială cu fiecare dintre micii mei elevi; îmi dau seama de îndată de progresele fiecăruia, îi simt cum năzuiesc să atingă vârful de la care să urce pe verticală, așa cum am făcut eu însămi. Îi îndemn sa aibă răbdare, sa fie consecvenți și să le placă mult de tot ceea ce fac”, ne-a declarat Safta Miruna.

Detalii, aici.

Related posts

Handbaliştii alb-violeţi s-au întors la antrenamente

focustim

VIDEO Avion PRĂBUȘIT la Arad – Doi oameni au MURIT pe loc

Mădălina Staicu

Primele INFORMAȚII oficiale de la MAI – pentru ce MOTIVE vom avea voie să ieșim din localitate după 15 mai

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: