Actualitate Featured

Bienala Art Encounters, cu 60 de artişti de pe mapamond

Bienala Art Encounters, care va începe pe 20 septembrie, la Timişoara, sub Înaltul patronaj al Preşedintelui României, îşi continuă misiunea de a implica publicul larg în dezbateri asupra societăţii de astăzi şi de a crea o platformă dinamică pentru schimbul cultural între scena artistică din România şi cea internaţională.

La cea de-a treia ediţie a manifestării sunt invitaţi 60 de artişti de pe mapamond, dintre care 20 produc lucrări noi, special concepute în relaţia cu oraşul Timişoara, misiunea evenimentului fiind aceea de a deveni un punct de întâlnire pentru artişti, comunităţi, instituţii şi idei, au anunţat, miercuri, organizatorii evenimentului.

„Asemenea vântului care străbate romanele Herthei Muller, ale căror acţiuni sunt plasate în Timişoara şi în jurul ei, vântul acestei bienale va genera diferite intensităţi şi atmosfere în oraş, propagându-se peste graniţe şi depăşind barierele lingvistice, lucru bine cunoscut în regiunea Banatului. De asemenea, un alt vânt va aduce în prim plan meşteşugul şi manualitatea, iar altul va face vizibile iniţiativele editoriale independente, colecţiile personale şi alte forme de auto-organizare”, arată curatoarele Maria Lind şi Anca Rujoiu.

Formatul bienalei de anul acesta este diferit, devenind un eveniment extins dincolo de cele cinci săptămâni de expoziţie. Bienala a început în luna ianuarie şi va continua pe tot parcursul anului, iar în pregătirea expoziţiilor care se deschid în luna septembrie au loc întâlniri lunare, prezentări, cursuri şi ateliere, toate fiind parte integrantă a bienalei.

Lucrările vor forma un traseu ramificat în diferite zone ale oraşului, ieşind din locurile convenţionale centrale şi inserându-se în diferite spaţii expoziţionale sau publice, unele utilizate pentru prima dată în acest scop.

Ediţia prezentă a bienalei şi-a extins „geografia” cu artişti din Amsterdam, Barcelona, Belgrad, Berlin, Bucureşti, Guangzhou, Ho şi Min, Ljubljana, Londra, Manila, Montreal, Phnom Penh, Oslo, Singapore, Stockholm, Timişoara.

Bienala cuprinde mai multe componente, fiind un eveniment situat la intersecţia dintre un festival de artă experimentală şi o bienală de artă contemporană, axat pe un program de cercetare curatorială care încurajează dialogul cu moştenirea istorică locală şi cu mediul socio-cultural al Timişoarei.

Foto: Michael Beutler

Related posts

BILANȚ de final de săptămână în Timiș: TREI bolnavi de coronavirus au fost declarați vindecați

Mădălina Staicu

Preţul energiei electrice pe bursă, foarte aproape de un nou record absolut

focustim

Pandemia se stinge în calea războiului: numărul infectărilor noi scade la 9.000

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: