Actualitate Eveniment Featured

ALERTĂ în Timișoara: un pistol cu gloanțe a fost furat dintr-o mașină

Un pistol cu gloanțe a fost furat dintr-o mașină parcată. S-a întâmplat aseară, în Timișoara, iar oamenii legii încă îl caută pe făptaș. Între timp, arma a fost predată la poliție de o femeie.

La data de 4 ianuarie a.c., polițiștii Secției 1 Urbană Timișoara au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, în cursul serii, în intervalul orar 21:30 – 22:30, autor necunoscut ar fi sustras, dintr-un autoturism parcat pe strada Gheorghe Dima, un rucsac, care conținea un laptop, o armă letală, calibru 9 mm și un încarcător cu 18 cartușe.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, constatând producerea evenimentului și au procedat la efectuarea cercetării la fața locului.

Precizăm faptul că proprietarul armei deține drept de deținere, port și folosire armă valabil.

În cursul nopții trecute, în jurul orei 00:30, o femeie în vârstă de 32 de ani, s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Timișoara și a predat o armă, în urma verificărilor efectuate stabilindu-se că este arma sustrasă, în cursul serii de 4 ianuarie a.c., din automobilul parcat pe strada Gheorghe Dima din municipiul Timișoara.

Totodată, au fost recuperate și cele 18 cartușe.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ” furt calificat”, cercetările fiind continuate, în vederea identificării autorului și luarea măsurilor legale care se impun.

De asemenea, vor fi luate măsurile legale, în ceea ce privește nerespectarea legislației referitoare la arme și muniții, proprietarul armei urmând să fie sancționat contravențional conform Legii 295/2004 cu amendă cuprinsă între 5.001 și 10.000 de lei , aplicându-se și măsura complementară a anulării dreptului de deținere, port și folosire armă.

Related posts

PSD Timiș a prezentat PLANUL: De ce Timișul TREBUIE să meargă cu Dobra

Mădălina Staicu

Cod galben de ploi, în Banat: Cât ține avertizarea meteo

Mădălina Staicu

Armata din Timiș face recrutări: anunț de ultimă oră de la Centrul Zonal

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: