Actualitate Featured

Universitatea Politehnica a câştigat marele premiu la salonul de invenţii şi inovaţii „Traian Vuia”

Ediţia cu numărul cinci a Salonului Internaţional de Invenţii şi Inovaţii „Traian Vuia” Timişoara şi-a desemnat câştigătorii.

Printre prototipurile premiate regăsindu-se „Instalaţia pentru evaluarea efectelor expunerii la câmp magnetic” al unui grup de inventatori ai Universităţii Politehnica Timişoara şi invenţia lui Puiu Câneparu, „Motorul antigravitaţional inerţial centrifugal”, care a primit şi medalia de aur.

„La Salonul Internaţional de Invenţii şi Inovaţii Traian Vuia Timişoara (12-14 iunie) au fost prezentate trei sute de proiecte de inventică din ţară şi străinătate. În urma jurizării invenţiilor de către un juriu de specialitate, Societatea Inventatorilor din Banat (SIB) a oferit diplome şi medalii care simbolizează aurul, argintul şi bronzul. Au fost oferite premii de excelenţă unor personalităţi cu merite deosebite în cercetare, dar şi în promovarea inventicii. Au fost oferite premii speciale pentru invenţii speciale”, a precizat iniţiatorul salonului, inventatorul Remi Rădulescu.

Marele premiu a fost câştigat de Universitatea Politehnica Timişoara, prin inventatorii Pavel Ştefan, Lupa Lavinia Afrodita, Mocan Marian Liviu, Ungureanu Daniel-Viorel, Doboşi Ioan Silviu, Moldovan Aurel, Simina Alina Georgiana, Bînzar Alexandru şi Suciu Silviu Cristian, pentru invenţia „Instalaţie pentru evaluarea efectelor expunerii la câmp magnetic”, iar „Motorul antigravitaţional centrifugal” (Puiu Câneparu) a primit premiul special şi medalia de aur.

Au mai primit premii speciale „Alfabetul SCRIPOR. Alfabetul culorilor pentru nevăzători”, invenţia firmei SC ALPHABET SCRIPOR SRL, „Videocapilaroscop digital”, invenţie a dr. Gorecki&comp, „Instalaţia pentru prelucrarea materialelor polimerice compozite”, invenţie ISIM Timişoara, şi „Tablou care încălzeşte”, a Facultăţii de Arte şi Design a Universităţii de Vest Timişoara.

Remi Rădulescu precizează că partajarea proiectelor de inventică s-a realizat pe baza unor criterii bine stabilite, respectiv noutate, aplicaţii, avantaje, preţ, impact social/ economic/ mediu de către o comisie de jurizare formată din specialişti.

Domeniile invenţiilor prezentate la salon au fost: mecanică, motoare, maşini utilaje, procedee industriale, securitate, salvare alarmă, artă menajeră, material şi echipamente comerciale, industriale şi de birou, agricultură, zootehnie, horticultură, grădinărit, îmbrăcăminte, textile, medicină, optică, metode şi material didactice, instrumente muzicale, material pentru arte, mijloace de transport, alimentaţie, paramedicină, sănătate, igienă, sport, noutăţi practice, protecţia mediului, jocuri.

Related posts

Cifre de ULTIMĂ ORĂ – Numărul timișenilor IZOLAȚI la domiciliu din cauza suspiciunilor de coronavirus a EXPLODAT

Mădălina Staicu

ALERTĂ emisă de GCS cu privire la vaccinarea anticoronavirus: RISC ALERGIC

Mădălina Staicu

Maternitatea de pe Bogdănești ar putea fi finanțată prin PNRR: Fritz anunță că a depus cererea

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: