Actualitate Eveniment Featured

Un șofer mort de beat a făcut prăpăd: Accident cu trei victime, între Dumbrava și Lugoj

ultima ora

Un șofer mort de beat a făcut prăpăd! S-a urcat mort de beat la volan și a rănit grav trei victime, după ce s-a răsturnat cu mașina. Pasagerii au ajuns la spital, iar bărbatul s-a ales cu dosar penal!

Un bărbat în vârstă de 24 de ani, a condus un autoturism pe DN 68 A dinspre Dumbrava spre Lugoj, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat pe partea dreaptă a părții carosabile.
În urma accidentului, au rezultat 4 victime, conducătorul auto, o minoră de 15 ani, și alți doi tineri de 18 și 20 de ani, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, informează Poliția Timiș.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au stabilit că tânărul avea permisul suspendat.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, conducerea unui autovehicul cu permisul de conducere suspendat și vătămare corporală din culpă.

Related posts

Bilanțul ZILEI: peste O MIE de cazuri noi de coronvirus și 19 decese – Timișul, în TOPUL ratelor de infectare

Mădălina Staicu

Eugen Căpăţînă, încă trei ani la Timişoara Saracens

focustim

PNL Timiș e ZERO BARAT – Cîțu a UMILIT Timișoara, alocând ZERO lei la rectificare. Fritz BUBUIE de nervi

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: