Sport

Timişoara a fost gazda Campionatului Naţional de 10 km marş. Medaliaţii şi clasamentul pe echipe

Atleţii Mihaela Acatrinei şi Andrei Gafiţa au câştigat titlurile în Campionatul Naţional de 10 kilometri marş rezervat seniorilor şi tineretului (U23) şi desfăşurat în jurul stadionului „Dan Păltinişanu” din Timişoara.

Mihaela Acatrinei (CS Unirea Alba Iulia – CSU Reşiţa) s-a impus la individual feminin cu timpul de 48 min 10 sec 13/100, potrivit Federaţiei Române de Atletism, fiind urmată de Ana Rodean (CS Unirea Alba Iulia – CSU Reşiţa), 48 min 51 sec 07/100, şi de Maria Lătăreţu (CSM Craiova), 49 min 35 sec 30/100, care a ieşit învingătoare la categoria tineret.

În clasamentul pe echipe, pe prima poziţie s-a clasat CS Unirea Alba Iulia (Georgiana Cornelia Jid/Ana Rodean/Mihaela Acatrinei), la senioare, iar SCM Deva (Delia Mihaela Florea/Sorana Ţuţu/Anamaria Bolohan/Mădălina Danciu) la tineret.

La masculin a câştigat Andrei Gafiţa (CSM Suceava), în 44 min 32 sec 56/100, care i-a devansat pe Marius Cocioran (CSM Reşiţa-CSU Reşiţa), 44 min 55 sec 94/100, şi Narcis Mihăilă (CSM Reşiţa-CSU Reşiţa), 46 min 02 sec 99/100.

Marian Ciobănaşu (CS Botoşani) a ieşit învingător la tineret, în 51 min 28 sec 91/100.

Pe echipe, victoria a revenit CSU Reşiţa (Narcis Mihăilă/Attila Balog/Marius Cocioran/Ilie Poliţă), la seniori, şi CS Botoşani (Roberto-Constantin Zavastin/Constantin Daicu/Nicuşor Chelariu/Marian Ciobănaşu), la tineret.

La competiţie au participat 33 de atleţi, 17 la feminin şi 16 la masculin, de la 11 cluburi.

Related posts

Valentin Calafeteanu: „Trebuie să ne sacrificăm pentru a aduce titlul la Timişoara”

focustim

Duel cu Rapid în Cupa României

focustim

Luptătorul Maxim Sarmanov, pe podium la Campionatul European! CS Heracle, clasări fruntaşe şi la un grand-prix organizat în Ungaria

focustim
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: