Actualitate Administrație Featured Politică Sănătate

Subprefectul Ovidiu Dragănescu, INFECTAT cu coronavirus deși e vaccinat: acesta a mai fost bolnav și înainte de vaccinare

Ovidiu Draganescu

Subprefectul judeţului Timiş Ovidiu Drăgănescu, a intrat în carantină la domiciliu, după ce a fost confirmat ca fiind infectat COVID-19. Dragănescu e vaccinat și este bolnav de COVID -19 pentru a doua oară, prima dată fiind infectat cu virusul pe vremea când nu exista vaccin. Atunci, Drăgănescu a fost internat în spital. Atribuţiile sale au fost preluate de celălalt subprefect de Timiş Andrei Molnar, de la UDMR.

 „Sunt confirmat pozitiv, dar fără simptome, e a două oară când iau acest virus. Prima oară a fost mai violent, am fost inclusiv internat în spital, dar pe atunci nu există vaccinul. Acum sunt vaccinat, iată că acesta chiar funcţionează, mă simt bine. Cel mai probabil m-am infectat de la copilul meu care a avut un coleg pozitiv la şcoală. Peste 8 zile repet testul PCR, iar, dacă acesta va fi negativ de două ori, mă întorc la serviciu. Între timp, cât lipsesc, atribuţiile au fost preluate de colegul meu Andrei Molnar, subprefect de Timiş”, a declarat pentru News.ro, suprefectul de Timiş Ovidiu Drăgănescu.

Related posts

Cazul fetei adoptate de o familie din Timişoara | Asistentul maternal s-a adresat instanţei pentru a nu pierde copilul

focustim

Nostalgie? CJ Timiș anunță concert 3 Sud Est la Bastionul Theresia

Mădălina Staicu

Make-up artista Dana Roba, atacată în trafic de un biciclist: I-a dat cu picioarele și bicicleta în mașina în care circula cu copiii

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: