S-a anunțat cel mai mare protest din 2025! Ordonanța trenuleț, prin care se îngheață pensii, salarii, dar se și taie o parte din voucherele de vacanță scoate lumea în stradă. Un alt motiv e anularea alegerilor de către CCR.
Iată ce transmit cei de la AUR, care au și inițiat proiectul
„Duminică, 12 ianuarie, la ora 14:00, Piaţa Universităţii va fi locul unde mii de români sunt aşteptaţi să participe la un protest naţional autorizat de Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR). Prin unirea vocilor românilor vrem să transmitem un mesaj clar: ne dorim reluarea alegerilor cât mai urgent! Românii aşteaptă de cinci ani încheierea mandatului lui Klaus Iohannis şi, odată cu aceasta, oportunitatea unui nou început, cu o nouă guvernare”, se arată într-un comunicat transmis de AUR.
Alegerilor prezidenţiale şi reluarea procesului electoral reprezintă „o încălcare gravă a democraţiei”, atenționează cei de la AUR. „Suntem alături de alegătorii lui Călin Georgescu, cei mai nedreptăţiţi de anularea turului 2, şi ne dorim ca România să devină cu adevărat o ţară democratică şi un stat funcţional”, afirmă AUR.
Despre „ordonanţa trenuleţ” adoptată de Guvern, cei de AUR spun că „încalcă flagrant principiile statului de drept, drepturile contribuabililor şi echilibrul constituţional, având consecinţe devastatoare asupra economiei şi mediului de afaceri din România”.
