Vin vești bune după intrarea României în stare de alertă. 9.370 de români s-au vindecat deja de coronavirus, dintr-un total de 16.437 de cazuri de persoane diagnosticate.
Un număr de 1.056 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt și Ilfov, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 190 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 219 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.441 de persoane. Alte 14.791 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 294.601 teste.
