Actualitate Administrație Eveniment Featured

Primul accident, în șantierul groazei de pe Cetății: Noile restricții i-au zăpăcit pe șoferi

Inevitabilul s-a produs, în șantierul groazei, de pe Cetății, a avut loc primul accident după impunerea noilor restricții. Închiderea traficului pe tronsonul Cloșca – Bogdănești a zăpăcit șoferii cu totul. În zonă mai multe străzi au fost transformate peste noapte în zone cu sens unic, iar obișnuința și-a spus cuvântul: două mașini s-au ciocnit.

Iată ce anunța primăria înainte ca noile restricții să intre în vigoare:

De luni, 30 mai, începând cu ora 9:00, se va închide circulația pe Bd. Cetăţii, pe sensul de mers dintre strada Cloșca și Calea Bogdăneștilor, pentru o perioadă de aproximativ șase luni.

Pe sensul de mers Calea Bogdăneștilor – strada Gh. Lazăr se va permite circulaţia în dublu sens, cu câte o bandă pe sens.

Închiderea traficului este necesară pentru ca firma contractată de Primăria Timișoara să poată începe lucrările de reabilitare a liniei de tramvai și a drumului.

Din același motiv, tot din data de data de 30 mai se va închide circulaţia și în intersecţia Bd. Cetăţii – Calea Bogdăneştilor – B.P. Haşdeu.

Rămâne deschisă legătura Calea Bogdăneştilor – Bd. Cetăţii prin viraj dreapta, pe str. Mendeleev – str. Madrid – Bd. Cetății şi, de asemenea, legătura Bd. Cetăţii – Calea Bogdăneştilor, prin viraj stânga pe str. Hamlet – str. Suceava – Calea Bogdăneștilor,

Timpii de semaforizare din intersecţia Bd. Cetăţii – Str. Coşca – Str. Ghe. Lazăr se păstrează.

Related posts

PSD Caraș face tentacule în Timiș: își numește om la șefia Apelor Banat. Lucaci e specialist în drumuri!

Mădălina Staicu

A furat dintr-un hotel, dar se relaxa în Piața 700: o urmărită național pentru furt a fost săltată de Poliția Locală

Mădălina Staicu

Teatrul Național Timișoara deschide stagiunea de toamnă cu spectacole interesante

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: