Actualitate Administrație Featured Politică

Primarul Dominic Fritz, APOSTROFAT de o vârstnică: În campanie mă ținea de mână, acum nu mă primește în audiență

Scene tensionate la ședința Consiliului Local Timișoara, acolo unde o pensionară a răbufnit chiar la adresa primarului Dominic Fritz. Femeia spune că în campanie Fritz era numai lapte și miere, însă acum se face că plouă. Pe atunci un simplu candidat, Fritz a mers în vizită în cartiere și a promis deschidere totală față de cei cu probleme.

Acum, ajuns primar, Fritz a uitat cu totul de ce a promis. Femeia a izbucnit în plenul CLT, chiar în timpul discursului susținut de revoluționarul Lucian Căldăraru, acuzând că primarul Fritz refuză să o primească în audiență. Printre proiectele votate ieri de aleșii locali se află și majorarea taxelor și impozitelor locale, dar și un proiect care prevede conservarea urmelor de gloanțe de la Revoluția din 1989.

Related posts

Pe datorie! Timișoara face un spital municipal modern cu credit de la Banca Mondială și consultanță pe lânhă

Mădălina Staicu

Drogat și cu iarba la el, la volan: Un șofer a fost săltat de poliție din trafic

Mădălina Staicu

Ne furară iar fața! Sorin Grindeanu anunță un proiect major pentru Craiova: de la anul, va fi legată direct de Constanța prin A0

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: