ASU Politehnica Timişoara s-a despărţit de comun acord de mijlocaşul Bogdan Vasile.
Jucătorul în vârstă de 25 de ani s-a alăturat echipei alb-violete în luna ianuarie a anului 2019, sosind de la Chindia Târgovişte.
Născut la Lipova, acesta a strâns 36 de meciuri la nivelul eşalonului secund în tricoul Politehnicii.
Mijlocaşul central defensiv a mai evoluat la FC Voluntari, Viitorul Constanţa, Chindia Târgovişte, Zimbru Chişinău şi Dunărea Călăraşi.
„A fost o perioadă foarte frumoasă din cariera şi din viaţa mea! Le transmit suporterilor să fie în continuare alături de băieţi, merită, sunt un grup extraordinar şi le doresc să îndeplinească dorinţa unui oraş întreg! Mulţumesc!”, a declarat Bogdan Vasile.
„Pe această cale îi mulţumim lui Bogdan pentru întreaga perioadă petrecută la clubul nostru, aportul adus la rezultatele alb-violeţilor, conduita sa ireproşabilă, în concordanţă cu valorile pe care le promovează Politehnica, şi îi dorim mult succes în continuare în carieră!”, se arată în mesajul de despărţire al Politehnicii Timişoara.

