Actualitate Administrație Featured Sănătate

Pregătiri pentru valul 4: Spitalul Județean amenajează o ZONĂ ROȘIE pentru copii

Se fac pregătiri pentru valul 4 al pandemiei de coronavirus. Managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Raul Pătraşcu, a anunțat, marţi, că unitatea pe care o conduce va avea o „zonă roşie COVID” pentru copii. Nu mai puțin de 25 de paturi vor fi amenajate special pentru copii, ca aceștia să poată fi internați și la Județean pentru a ridia presiunea de pe Spitalul „Victor Babeș”.

„Spitalul Judeţean pune la dispoziţie, de zilele acestea, 25 de paturi COVID pentru copii, pentru a ne asigura că micuţii au acces la cele mai bune servicii în caz de nevoie, locurile devenind rapid insuficiente la Spitalul ‘Victor Babeş’ (…). În prima fază, Spitalul Judeţean va crea o ‘zonă roşie COVID’ pe secţia de pediatrie a Clinicii Bega, cu 25 de locuri, pentru a prelua cazuri de copii cu COVID şi a scădea presiunea pe Spitalul ‘Victor Babeş’. Ulterior, dacă va fi nevoie, lucru pe care nu ni-l dorim, vom creşte numărul la 50 de paturi pentru copii pozitivi COVID. Vrem să ne asigurăm că orice copil care are nevoie va avea acces la îngrijiri de cea mai înaltă calitate.

Au început, din păcate, să apară cazuri şi să şi crească numărul celor infectaţi cu SARS-CoV-2 în rândul copiiilor. Luni am avut o întâlnire cu şeful Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, dr. Flavius Cionca, alături de managerul Spitalului ‘Victor Babeş’, dr. Cristian Oancea, şi directorul medical al Spitalului de Copii ‘Louis Ţurcanu’ Timişoara, dr. Mihai Gafencu, pentru a ne asigura că toţi copiii noştri au acces la servicii de sănătate”, a menţionat Raul Pătraşcu.

Related posts

Sorin Grindeanu pune tunurile pe Nicolae Ciucă după ce tinerii TNL au scandat M…E, PSD: Îmi lasă un gust amar

Mădălina Staicu

Baza de canotaj lăsată de Fritz fără garduri a fost călcată de hoți: S-au furat bunurile canotorilor și birourile au fost vandalizate

Mădălina Staicu

Timpark s-a prăbușit în instanță: avocatul Cristian Clipa a obținut anularea abonamentelor de tip rezident

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: