PNL Timiș mai are de așteptat până să pună mâna pe putere în instituțiile de forță din județ. Dacă imediat după învestirea Guvernului Orban, președintele PNL Timiș Nicolae Robu anunța că PNL vrea să aibă și prefect și subprefect de Timiș, astăzi, o mică parte din dorința liderului județean va deveni realitate.
În cadrul ședinței de Guvern de astăzi, Liliana Oneț va fi unsă în funcția de subprefect, pe care a mai deținut-o și în 2014. Astfel, Oneț ia locul lui Daniel Franțescu, de la ALDE, uns subprefect în baza protocolului ALDE – PSD. Oneț ar fi vrut să fie numită prefect, lucru care probabil se va întâmpla probabil în viitorul apropiat. Deocamdată, funcția de prefect de Timiș e deținută de Eva Andreaș, numită în funcție de PSD. Andreaș este în prezent în concediu medical și nu poate fi demisă.
