Actualitate Featured Sănătate

OFICIAL – Vârstnicii de peste 65 de ani nu mai au voie sa iasă din casă decât între orele 11 și 13

Este oficial, vârstnicii cu vârste peste 65 de ani nu mai au voie sa iasă din casă decât în intervalul orar 11 – 13. Măsura a fost adoptată ieri, printr-o Ordonanță Militară, care intră în vigoare astăzi.

Art. 2. – Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11.00 – 13.00, strict pentru următoarele motive:

a) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

c) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea unui minor, asistența altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori în cazul decesului unui membru de familie;

d) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități fizice colective), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice.

Art. 3. – Circulația persoanelor prevăzute la art. 2, în exteriorul locuinței/ gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00 – 13.00, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activități agricole.

Related posts

Fritz se laudă cu UN EȘEC: anunță echipe mobile de vaccinare, când beneficiarii s-au RETRAS din cauza serului AstraZeneca/ Parteneriat cu BMW

Mădălina Staicu

Flagrant DIICOT în Timișoara: Un dealer vindea cocaină de 70.000 de euro

Mădălina Staicu

Prezența la vot, LIVE: În Timiș, numai 10% din oameni au mers la urne până la 11

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: