Un incendiu a cuprins un bloc din Timișoara. Pompierii anunță intervenție în forță și evacuări ale persoanelor.
Luni, 13.01.2025, în jurul orei 10:00, am fost anunțați prin SNUAU 112 despre producerea unui incendiu într-un apartament situat pe strada Martir Marius Nemțoc din Timișoara, transmit cei de la ISU Banat.
Au fost alertate Detașamentele 1 și 2 Pompieri Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție și comandă, trei autospeciale de stingere, două autoscări mecanice pentru lucru și salvare de la înălțimi, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.
La sosirea echipajelor la locul evenimentului s-a constatat că incendiul se manifesta la o încăpere cu destinație de magazie situată la etajul 1 al unui bloc cu patru etaje.
Din imobil au fost evacuați, de către pompieri, 15 adulți și 1 minor. Nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale.
