Actualitate Featured Social

Fiica omului de afaceri Ioan Crișan și complicii săi vor fi arestați

Fiica omului de afaceri Ioan Crișan și complicii săi vor fi arestați. În 24 octombrie, cei trei au fost puşi în libertate de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, care spuneau că nu există probe certe că cei trei au plănuit omorul, ci numai indicii.

„Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală împotriva încheierii din data de 24 octombrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, privindu-i pe intimaţii inculpaţi Bîlcea Laura Oana, Bulbuc Sebastian Ilie şi Horodincă Adrian Bogdan. Desfiinţează încheierea atacată şi rejudecând: admite propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală cu privire la inculpaţii Bîlcea Laura Oana, Bulbuc Sebastian Ilie şi Horodincă Adrian Bogdan (…) dispune arestarea preventivă a inculpatei Bîlcea Laura Oana pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.11.2024 până la data de 12.12.2024, inclusiv. Constată că inculpata Bîlcea Laura Oana a fost reţinută pentru 24 de ore, începând cu data de 24 octombrie 2024, ora 00:10 (…) dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pentru inculpata Bîlcea Laura Oana”, potrivit decizie Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Related posts

Călin Popescu-Tăriceanu a demisionat de la şefia Senatului

focustim

Comunitățile MICI și UNITE fac minuni: Eveniment caritabil, cu sport, la Giarmata, pentru salvarea unui copilaș de 8 ani

Mădălina Staicu

Zi neagră: ANAF a aprobat restructurarea STPT: 60 de funcționari de la birouri vor fi concediați

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: