Actualitate Educație Featured

Curios de tehnologie și inovație? Zilele Porților Deschise la UPT

Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi.

UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”, Caravana UPT, școli de vară, cursuri de pregătire pentru bacalaureat și admiterea la facultate, până la burse acordate elevilor premiați la concursuri naționale și internaționale, premii acordate elevilor care fac performanță, indiferent de domeniu sau chiar susținerea unor activități ale elevilor.

În aceeași notă se înscrie și deschiderea spațiilor Universității Politehnica Timișoara – laboratoare, biblioteca, Experimentarium TM – tuturor cadrelor didactice și elevilor interesați să le descopere, aceștia având posibilitatea vizitării oricărui laborator dar și a întregului campus UPT, în perioada 18 aprilie – 21 iunie 2024, cu prilejul Zilelor Porților Deschise.

Toate cele 10 facultăți ale UPT vor pune la dispoziția școlilor laboratoarele, atât pentru vizite ale elevilor, cât și pentru realizarea unor activități demonstrative, fie organizat, pe școli, fie în cadrul „Săptămânii altfel”. Peste 150 de laboratoare sunt puse astfel la dispoziția elevilor, de la cele clasice de fizică, chimie sau informatică până la unele ultramoderne, aferente diverselor specializări ale facultăților de inginerie sau a celor de arhitectură, management, marketing, comunicare și relații publice.

Nu în ultimul rând, Biblioteca UPT, cea mai modernă din mediul universitar, va organiza tururi ghidate pentru grupurile de elevi și cadre didactice, iar centrul interactiv de fizică Experimentarium TM și Muzeul Universității Politehnica Timișoara vor fi deschise pentru vizite începând cu data de 8 mai 2024.

Grupurile de elevi și cadre didactice însoțitoare sunt invitate să se înscrie accesând link-ul https://forms.gle/Ac1C2YwA9qziEQzY9, după care vor fi contactați de reprezentanții UPT pentru confirmarea înscrierii și programarea vizitei.

Related posts

Senatorul USR care citește cărți audio se crede ȘEF de primari: ce le cere OFICIAL

Mădălina Staicu

POMANĂ electorală: elevii săraci primesc 500 de lei, pe tot anul, ca să se descurce cu școala

Mădălina Staicu

ULTIMĂ ORĂ 4.310 cazuri NOI de coronavirus în România: HARTA infectărilor noi pe județe

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: