Comitetul Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat miercuri că a început campania de vaccinare în cabinetele medicilor de familie din Timiș. Serul folosit e AstraZeneca, refuzat de circa o treime din românii programați la imunizare.Chiar astăzi, de Ziua Mondială a Sănătății, 50 de medici de familie din județul Timiș au început vaccinarea în cabinetele proprii. În cazul pacienților care se vaccinează la medicul de familie, nu mai e necesară înscrierea în platformă.
„Vaccinările din cabinetele medicilor de familie nu necesită programare în platforma electronică, planificarea administrării vaccinului fiind posibilă, în baza listei zilnice anterior întocmită, însă cu respectarea prioritizării persoanelor aflate în lista proprie (persoane cu vârste peste 65 de ani, persoane cu boli cronice/dizabilități indiferent de vârstă), după care pot fi vaccinate persoanele care își exprimă dorința în acest sens”, a transmis CNCAV.