Actualitate Administrație Eveniment Featured

Circ monstru la Ruga Dumbrăvița: au intervenit mascații din Timișoara din cauza unui consilier local Pro România

Scandal monstru la Ruga Dumbrăviței. Întregul spectacol a fost la un pas de a fi deturnat, acuză administrația locală, care transmite și că din cauza scandalului monstru izbucnit a fost nevoie și de intervenția mascaților. Primăria Dumbrăvița a anunțat organizarea sărbătorii pentru zilele de 12 și 13 iunie, în fața Bisericii ortodoxe, cu un program tradițional de muzică populară, așa cum se organizează în fiecare an.

Consilierul local Pro Romania, Alina Sperlea, a dorit să impună în program o trupă de muzică modernă, cu argumentul prestației gratuite în baza unei relații de prietenie. Prezența unei astfel de formații, binevenită într-un concert pentru tineret, era însă complet inoportună în cadrul unei Rugi bănățene și astfel am refuzat această modificare de program.

Imediat, consiliera Pro Romania a solicitat aprobarea unui concert pe un teren din zona lacului, aflat în proprietatea mamei sale, în aceeași seară cu spectacolul organizat de către primărie  pentru Rugă. Am aprobat concertul, tocmai pentru a evita orice discuție politică. Din păcate, de aici lucrurile au luat amploare, concertul transformându-se de fapt intr-un eveniment concurent, cu program pe întreaga durată a serii, cu mâncare și cu băutură gratis pentru adulți, respectiv înghețată și activități gratuite pentru copii.

Dezaprob acest tip de mită electorală, care nu a făcut altceva decât să dezbine comunitatea, determinându-i pe localnici să participe fie într-o parte, fie în alta. Ba mai mult, prin oferirea gratuită de mâncare și băutură s-a produs un prejudiciu comercianților locali participanți la Rugă, atât de încercați pe perioada pandemiei, și care s-au trezit cu o concurență neloială. Nu în ultimul rând, atât în timpul cât și la finalul evenimentelor a avut loc o adevărată campanie de defăimare a Rugii și asta doar din cauze politice.

Apare și întrebarea: din ce bani a organizat conslierul local Alina Sperlea evenimentul dacă în declarația de avere, publică pe site-ul U.A.T. Dumbrăvița,  menționează că nu are bunuri și că veniturile lunare nu depășesc 1.500 lei (indemnizația de consilier și alocațiile copiilor)?

https://primaria-dumbravita.ro/wp-content/uploads/2021/03/SPERLEA-ALINA-ELENA-Declara%C8%9Bie-de-avere-2021.pdf.

Le mulțumesc tuturor celor implicați în buna desfășurare a evenimentului, precum și celor peste 10.000 de participanți prezenți în cele două zile și care au înțeles că Ruga din Dumbrăvița e una singură, cea din fața bisericii.

Evenimentul a fost finanțat din bugetul local cu suma de 40.000 lei, la care s-au adăugat taxele de participare și contractele de sponsorizare și a fost organizat de către societățile din subordinea Consiliului local: Dumbrăvița TV și Dumbrăvița Investiții, cu sprijinul voluntar al unor angajați din primărie.

Related posts

Dominic Fritz aplică metoda Nicușor Dan: A depus plângere penală pentru „mutilarea” unei clădiri istorice

Mădălina Staicu

Unde-i lege e tocmeală: primăria a ridicat 17 terase ilegale din centru, după ce s-a rugat de proprietari să le desființeze

Mădălina Staicu

Poliția Locală s-a dezlănțuit cu amenzi: TIR-iștii care se plimbau pe Stan Vidrighin s-au ales cu zeci de sancțiuni

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: