Sport

Baschet, școală, jocuri cu premii. Jr. NBA League România, un exemplu de bune practici: educație prin sport pentru elevii timișeni – GALERIE FOTO

Șerban Horga, unul dintre juniorii de mare viitor ai baschetului românesc, și antrenorul Petru Czmor, fost jucător în primul eșalon la două echipe din Timișoara, au participat recent la o întâlnire cu elevii Școlii Gimnaziale nr. 2 din Timișoara.

Cei mici au dorit să afle cum arată ziua unui sportiv de performanță, cum se împacă baschetul practicat la nivel înalt cu școala și cu viața socială, precum și ce sacrificii trebuie făcute pentru a obține rezultate bune pe termen lung.

Pe lângă discuțiile libere avute cu Șerban Horga și Petru Czmor, elevii instituției de învățământ menționate au profitat de prezența acestora pentru câteva jocuri motrice specifice sportului cu mingea la coș.

Câștigătorii au primit două mingi cu autografe.

Școala Gimnazială nr. 2 din Timișoara participă sub denumirea Oklahoma City Thunder la prima ediție a Conferinței de Vest din cadrul Jr. NBA League România.

Are un bilanț de patru victorii și patru înfrângeri, ocupând poziția a treia în grupa Northwest, ale cărei ultime partide s-au desfășurat în weekend-ul trecut la sala Oituz – UVT din Timișoara.

Related posts

Piloţii de la CS Krepelka Motorsport au bifat zece clasări pe podium în etapa de la Reşiţa a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă

focustim

SCM USV Timişoara se reuneşte luni în efectiv redus

focustim

FOTO: Deschiderea NEXTFIT – Vox Technology Park

focustim
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: