Actualitate Eveniment

Accindent grav în Timiș: o mașină a fost izbită în plin de un tren – O femeie a rămas prinsă între fiarele contorsionate

Un accident extrem de grav s-a petrecut aseară, în Timiș. O mașină cu doi pasageri a fost izbită în plin de un tren și târâtă peste o sută de metri. O femeie a rămas blocată între fiarele contorsionate ale mașinii. Scenele de groază s-au petrecut la Urseni!

„La fața locului s-au deplasat de urgență 17 pompieri cu o autospecială de primă intervenție și comandă, două autospeciale de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD.

În accident a fost implicat trenul R 9621, Timișoara-Lugoj, și un autoturism în care se aflau 2 persoane.
În urma impactului, autoturismul a fost împins de tren pe o distanță de aproximativ 100 m, oprindu-se într-un cap de pod, iar o persoană din autoturism (sex feminin) a rămas încarcerată.

Echipajele de descarcerare au extras victima, în stare de conștiență, cu politraumatisme, și a predat-o unui echipaj medical. Ambele persoane din autoturism au fost transportate la spital.
În tren se aflau 60 de persoane care, din fericire, nu au necesitat îngrijiri medicale”, transmit pompierii.

Related posts

Accident lângă Roviniţa Mare. Un şofer a adormit la volan, iar maşina a ajuns în şanţ

focustim

Nicolae Ciucă a băgat prefecții în ședință – Ordinul de ultimă oră îi agită pe români

Mădălina Staicu

Opoziția a rămas o AMINTIRE în PNL Timiș: Nica și-a tras BPJ de OBEDIENȚI

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: