Actualitate Economic Featured

Ilie Bolojan a discutat trei ore cu șefii marilor lanțuri comerciale: Afaceriștii nu vor prelungirea plafonării la produse de bază

Premierul Ilie Bolojan a discutat trei ore cu reprezentanții marilor lanțuri comerciale din România. Afaceriștii se opun plafonării prețurilor la alimentele de bază.

Statul nu are de ce să intervină în economie, spun aceștia

Premierul Ilie Bolojan a avut astăzi consultări, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Asociației Marilor Rețele Comerciale din România.

În cadrul discuțiilor, reprezentanții retailerilor au menționat faptul că, principial, nu sunt de acord cu intervenția statului în economie, inclusiv prin plafonarea adaosului comercial pentru produsele alimentare, însă ținând cont de situația actuală  se vor conforma deciziei Guvernului în această privință.

O altă temă propusă de premierul Bolojan pe agenda consultărilor de astăzi s-a referit la promovarea produselor românești, atât în magazinele din țară, cât și în cele din străinătate.

Reprezentanții retailerilor și-au arătat disponibilitatea de a contribui la promovarea producătorilor români pe piețele externe, în condiții de competitivitate, și au subliniat necesitatea creșterii producției interne de produse alimentare.

Premierul Ilie Bolojan a afirmat că, în colaborare cu mediul de afaceri, vor fi elaborate politici publice de susținere a producătorilor români. De asemenea, prim-ministrul a mulțumit retailerilor pentru proiectele de investiții și pentru contribuția adusă la crearea locurilor de muncă și dezvoltarea economiei.

Din partea Guvernului, alături de premierul Ilie Bolojan, au participat șeful Cancelarie Prim-Ministrului, Mihai Jurca, consilierul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Raul Gutin, și consilierul onorific al premierului, Ionuț Dumitru.

Related posts

CJ Timiș se aliniază perfect la moda din SUA: Seminar despre bullying, ținut de liberalul și luptătorul Cătălin Moroșanu

Mădălina Staicu

LISTĂ COMPLETĂ – MAI anunță ce activități se pot relua de la 1 iunie, dar și ce noi reglementări intră în vigoare

Mădălina Staicu

Mesaj EMOȚIONANT transmis de Mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, de Crăciun: Cumpătare și smerenie se cuvine să avem față de noi înșine

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: