Senatoarea de Timiș, Alina Gorghiu, nu mai este șefa Senatului. Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a fost ales marți dimineață președinte al Senatului. Pentru au votat 88 de senatori, iar 16 au votat „împotrivă”. Ciucă a demisionat ieri de la șefia Guvernului.
USR a propus-o în plenul Senatului pe Anca Dragu candidat pentru funcţia de preşedinte al Senatului.
Ședința a fost condusă de Alina Gorghiu, care a fost președinte interimar al Senatului.
Nicolae Ciucă a demisionat luni din funcția de prim-ministru astfel încât să se poată face rotativa guvernamentală. Conform înțelegerii din cadrul coaliției de guvernare, președintele PSD, Marcel Ciolacu, va prelua funcția din fruntea Guvernului. Prima ședință a Cabinetului Ciolacu ar putea avea loc în partea a doua a săptămânii după parcurgerea procedurilor.
