Se moare pe capete în Timiș, la fel ca în toată România. Nu mai e niciun secret că ne situăm pe un loc fruntaș la nivelul UE când vine vorba de accidente mortale. Deși poliția a făcut peste 2.700 de controale pe șosele într-un singur an, șoferii neatenți par de neoprit.
„În domeniul rutier, structurile de profil ale inspectoratului au desfășurat un număr de 2.745 de acţiuni, acestea vizând principalele elemente care generează risc rutier, rezultatele acestor activități concretizându-se în reducerea accidentelor rutiere grave.
Referitor la dinamica accidentelor grave de circulație, la nivelul judeţului Timiş, în cursul perioadei analizate s-au produs 101 accidente grave, cu 46 mai puţin decât în anul 2020, înregistrându-se o scădere cu aproximativ 31,29 %. Aceste evenimente s-au soldat cu 41 de persoane decedate, în scadere cu 7 persoane față de anul 2020, respectiv cu 14,58 % mai puțin şi cu un 78 de persoane rănite grav, respectiv cu 39 mai puţine decât în anul 2020, reprezentând o diminuare procentuală de aproximativ 34,45 %. O altă direcţie foarte importantă de acţiune în domeniul circulaţiei rutiere, a fost ridicarea gradului de disciplină în trafic. Astfel, în anul 2021, numărul total de infracţiuni constatate a fost de 1.529, fiind retrase 3.712 certificate de înmatriculare și reținute 4.413 permise de conducere”, anunță IPJ în bilanțul pe 2021.
