Abia revenit pe meleaguri bănăţene, după ce a făcut performanţă cu HC Odorhei, echipă desfiinţată ulterior din lipsă de fonduri, antrenorul Vlad Caba a fost destituit de la cârma prim-divizionarei de handbal masculin SCM Politehnica Timişoara.
Motivul îl reprezintă neîndeplinirea obiectivului trasat la începutul stagiunii.
Alb-violeţii au încheiat campionatul pe locul al nouălea, ţinta fiind o clasare între primele opt echipe din Liga Zimbrilor.
Vlad Caba sosise la Timişoara în vara anului trecut, semnând la momentul respectiv un contract valabil pentru următorii cinci ani.
El este înlocuit acum cu antrenorul de juniori Attila Horvath.
„Sport Club Municipal Timișoara a luat decizia încetării unilaterale a contractului de activitate sportivă încheiat cu domnul Vlad Caba, antrenorul echipei de handbal SCM Politehnica Timișoara, ca urmare a neîndeplinirii obiectivelor stabilite. Având în vedere clasarea echipei la finalul sezonului competițional pe locul 9 în Liga Zimbrilor, conducerea clubului de drept public a constatat, în cadrul unei ședințe desfășurate ieri, 21.05.2021, că obiectivul asumat la începutul campionatului, respectiv calificarea în play-off, a fost ratat integral. A fost numit un nou antrenor, în persoana domnului Atilla Horvath, care va conduce echipa în meciurile de calificare şi sperăm în Final Four-ul Cupei României Fan Courier, competiție care va demara luni, la București. Îi mulțumim domnului profesor Vlad Caba pentru colaborare și îi dorim mult succes în continuare!”, se arată într-un comunicat de presă al clubului SCM Timişoara.
