Actualitate Administrație Featured

Useriștii uită că au mințit că scapă orașul de putoare de cauciuc: Trifan numără promisiunile false privind un nou stadion

Legea mirosurilor a fost un proiect cu care USR s-a lipit de multe voturi ale timișorenilor terorizați efectiv zilnic de miros de cauciuc. Proiectul a rămas la stadiul de promisiune căci pentru ca firma nemțească să fie amendată sau închisă e nevoie de corelarea mirosului de cauciuc cu boli, prin diagnostic medical, lucru imposibil în condițiile în care Garda de Mediu nu are nici măcar cu ce să măsoare poluarea. Mizeria din propria ogradă nu împiedică USR să critice guvernul. Senatorul Raoul Trifan acuză că Timișoara nu are stadion.

„Timișul cere respect și investiții reale în infrastructura sportivă.Județul Timiș este, an de an, în primele poziții în topul județelor cu cele mai semnificative contribuții la bugetul de stat și pe ultimele poziții ale topului județelor care primesc bani înapoi de la stat pentru investiții.Sunt cel puțin 20 de ani de când Timișoarei i se tot promite un stadion. În 2002, Guvernul Năstase a transferat Stadionul Dan Păltinișanu de la primărie la Consiliul Județean, condus pe atunci de PSD. De atunci, numeroși politicieni locali PSD și PNL s-au folosit de ideea unui nou stadion drept momeală electorală: au mai pus niște scaune, o nocturnă, au vehiculat idei mărețe, au mai plusat promițând și o sală polivalentă, au mai aruncat niște bani publici pe studii care nu s-au concretizat niciodată.Promisiunile au fost continuate cu succes, dar cu același rezultat concret – 0 – de către Nicolae Robu, propulsat de USL la cârma orașului. Din 2012 până în 2020, timișorenii au auzit constant despre „Timișoara marilor proiecte”: o listă ce includea mult-visatul stadion, o sală polivalentă, centura Timișoarei, un nou pod peste Bega și altele. Toate urmau a fi realizate cu ajutorul banilor de la guvern.Alin Nica a continuat buna tradiție a celor două mari și vechi partide de a promite fără acoperire: la puțin timp după câștigarea președinției Consiliului Județean, acesta vorbea despre terminarea stadionului la finalul lui 2024. Desigur, am putea spune că mai este timp, dar realitatea astăzi este următoarea: stadionul Dan Păltinișanu, aflat într-o stare avansată de degradare, este închis definitiv, iar demolarea sa, care trebuia inițiată în toamna anului trecut, nu a fost încă începută.

Dacă ne gândim puțin cât durează o demolare și o nouă construcție de asemenea anvergură, este foarte ușor să ne dăm seama că ne aflăm, încă o dată, în fața unei promisiuni cel puțin fanteziste, pe care o vom auzi probabil din nou în viitor.Este evident că repartizarea banilor nu se face în mod echitabil, ci urmărește întotdeauna o agendă politică, iar Timișoara pare ținută, de la nivel central, într-o stare de subdezvoltare intenționată. Multe promisiuni frumoase, repetate la fiecare 4 ani, dar prioritățile guvernelor roșu-galbene par întotdeauna altele.Politicienii timișeni ai PNL și PSD se uită admirativ, an de an, la investițiile făcute de guvern în infrastructurile sportive ale altor județe, dar nu sunt capabili să pună presiune pe proprii colegi din guvern pentru a obține finanțările de care județul lor are nevoie.

Este o rușine ca un oraș ce anul viitor va fi Capitală Culturală Europeană să nu aibă un stadion funcțional sau o sală polivalentă. Este rușinea politicienilor vechilor partide, care au dus o permanentă campanie electorală a dezinformării și a promisiunilor fără acoperire. Județul Timiș nu poate rămâne veșnic la coada alocărilor bugetare. Timișul cere respect și investiții reale în infrastructura sportivă”, scrie Trifan pe Facebook.

Related posts

PREȚUL gicacaloriei crește: facturile timișorenilor s-ar putea TRIPLA

Mădălina Staicu

Vestea ZILEI despre rata de infectare din Timișoara: ce se întâmplă cu infectările de după Revelion

Mădălina Staicu

Cu trotuare SPARTE în tot orașul, arhitectul-șef al Timișoarei începe BORDURIADA cu trotuarele mozaic montate de Robu

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: