Cinci ani de zile, atât a trecut de când Flavius Roșu a fost ales pentru prima oară primar al comunei Șag. Ales pentru un nou mandat, Roșu a făcut un scurt bilanț al realizărilor sale din cei cinci ani de mandat. De la asfaltări, la amenajări de parcuri sau modernizarea mănăstirii Șag, Roșu a implementat investiții pentru toate zonele esențiale unui trai liniștit de zi cu zi.
„Azi se împlinesc 5 ani din mandatul meu de PRIMAR al comunei SAG! Cu acest prilej, as vrea sa va reamintesc cum a evoluat Zona Mănăstirii, de la ce am pornit și unde suntem azi. Cu 5 ani in urma Zona Mănăstirii nu avea preluate nici măcar drumurile de către administrația comunei. Desi zona avea deja zece ani de existenta, primăria o neglijase total. Dupa ce am preluat mandatul de primar am demarat procedura juridica/notariala de preluare a acestora. Zona a început sa se dezvolte exponențial, crescând de la an la an.
Stau dovada sutele de autorizații de construcție eliberate de către primărie pentru casele familiale apărute in zona. Am introdus iluminatul public, transportul metropolitan, am amenajat un parc pentru copiii din zona. Controlam serviciile de salubrizare si facem ca siguranța cetățenilor in zona sa fie asigurata de prezenta poliției locale. Avem străzi asfaltate si pietruite, fapt ce părea nerealizabil in urma cu ani de zile. Iar pentru apa și canalizare avem deja proiectul depus și acceptat pe lista sinteza a Companiei Naționale de Investiții, ceea ce înseamnă ca in următoarea perioada se vor demara procedurile pentru demararea investiției. Avem in plan realizarea altor parcuri dar si alte investiții care sa ridice calitatea vietii noilor noștri consăteni.
Facem toate aceste eforturi pentru a elimina decalajele dintre Vatra Veche si aceasta zona, ambele fiind parti integrante ale comunei noastre. Ne dorim un Șag dezvoltat durabil si armonios. Iar pentru acest deziderat facem toate eforturile!”, a scris primarul Roșu în social media.
