Fruncea doar în amintirile nostalgicilor, Timișoara a rămas efectiv în Evul Mediu când vine vorba de infrastructură sportivă. Cu bani de la guvern sau bugete locale, marile și micile orașe din România și-au construit stadioane și săli polivalente, în vreme ce Timișoara are și ea două săli polivalente, una pe foaie, și una nefinalizată de peste 12 ani și un stadion, Dan Păltinișanu, care e efectiv un pericol public din cauza stării de degradare. Viceprimarul PNL Cosmin Tabără promite intrarea în normalitate și anunță construcția a două baze sportive, din care una cu bani de la CNI. Timișorenii însă suflă și în iaurt, căci pentru ei ciorba fierbinte a rămas tot pe hârtie.
Săptămâna aceasta a fost aprobat avizul de mediu pentru baza sportivă de pe str. Costică Rădulescu, finanțată de CNI. După perioada de zece zile legală de contestații, următorul pas este eliberarea autorizației de construcție de către Primăria Timișoara. Partea birocratică pentru acest proiect a durat nepermis de mult. Baza similară de la Petroșani, pornită în același timp cu Timișoara, este aproape gata, iar la Sânnicolau Mare, în două luni, s-a ajuns la faza de ridicare a tribunelor. Este rușinos pentru noi că am rămas atât de mult în urmă din motive birocratice, dar mă bucur că măcar acum se fac pași mai concreți pentru începerea lucrărilor. Sper să recuperăm timpul pierdut și anul viitor să ne putem bucura de această bază.
A doua veste bună este că astăzi înaintez primarului Dominic Fritz documentația pentru a scoate la licitație stadionul de tip ”lego” (foto), proiect tehnic și execuție, stadion cu 9.000 de locuri, ce va fi situat la fosta Optica în față. Avem nevoie de un stadion nou, nu doar pentru fotbal, ci și pentru alte sporturi, dar și acțiuni culturale și concerte. Documentația pentru această investiție este finalizată de o săptămână, dar am așteptat soluționarea, chiar și temporară, a problemei cu furnizarea agentului termic. Arena de pe str. Costică Rădulescu se face cu bani de la CNI, iar stadionul „lego” cu bani din bugetul de investiții, așadar nu implică sume din bugetul de funcționare și nu afectează subvențiile pentru Colterm.
