Actualitate Featured Politică

Sorin Grindeanu dă foc și atenționează PNL: Fie discutăm de comasarea tuturor alegerilor, fie ne vedem în decembrie

Comasarea alegerilor e cel mai fierbinte subiect în politica din România! PNL și PSD discută și negociază o soluție, iar președintele Klaus Iohannis a declarat tranșant că nu se opune și a cerut coaliției să găsească o soluție.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, avertizează că nu există deocamdată un acord

„Susţin în continuare că, în momentul în care se ajunge la un acord în Coaliţie, acest acord trebuie făcut pe toate tipurile de alegeri, spus foarte clar ce calendar propui românilor şi să mergi să prezinţi onest tot acest calendar. Ar cam trebui să se ia o decizie. În continuare sunt prim-vicepreşedinte la PSD şi vă anunţ că nu e luată nicio decizie din acest punct de vedere (…) Am fost la această şedinţă a coaliţiei, ieri după masă, nu am luat nicio decizie, săptămâna viitoare vom avea o nouă rundă de consultări”, a spus, vineri, Grindeanu.

Grindeanu spune că onestitatea e cea mai bună soluție

Îmi păstrez punctul de vedere, dacă nu vom discuta întregul pachet, venind în faţa românilor în mod transparent, spunându-le că o să facem europarlamentarele cu localele, vrem să facem alegerile prezidenţiale în noiembrie, alegerile prezidenţiale, turul doi cu orice altceva, eu cred că nu vom avea susţinere. Trebuie să venim onest în faţa românilor să le spunem, dacă vom ajunge la o concluzie, ceea ce le propunem. Dacă nu ajungem la o concluzie, ne vedem în decembrie”, a mai declarat Grindeanu.

Related posts

Ministrul Educației anunță că NU EXISTĂ motive pentru închiderea școlilor din România

Mădălina Staicu

Nu mai aveți bani de facturi sau mâncare? Guvernatorul BNR vă sfătuiește să beți un ceai de tei, să vă calmați

Mădălina Staicu

Călin Dobra și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea CJ Timiș: Suntem undeva la 80 de milioane de euro, proiecte pe fonduri europen

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: