Șeful PSD Timiș, Alfred Simonis, se prezintă pentru alegători. Acesta este candidat pe lista formațiunii pentru un nou mandat de deputat și face o succintă prezentare a activității sale din Parlament și nu numai.
„Sunt Alfred Simonis și candidez pentru un nou mandat de deputat de Timiş.M-am născut şi am crescut în Timişoara, iubesc aceste locuri și vreau să pun umărul să ajut să se dezvolte în continuare. Sunt un om sincer şi spun lucrurilor pe nume: oricâte realizări am avut în aceşti patru ani, cât am fost în Parlament, tot mai sunt multe de făcut.Sunt liderul grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaților, poziție din care am militat ca politicienii să nu se mai ascundă de Justiție sub protecția imunității parlamentare. Am reușit să aduc transparență în procesul decizional din Parlament, am transformat “marțea neagră” în “miercurea albă” a Justiției, prin respingerea proiectelor controversate lăsate în sertarele Parlamentului.
Impozitarea pensiilor speciale, abrogarea legii recursului compensatoriu sunt doar două astfel de exemple.Cu toții ne-am săturat ca de 30 de ani Timișoara să contribuie cu sume imense la bugetul de stat, iar de la București să primească firmituri. Avem nevoie de oameni capabili, oameni care au o legătură afectivă cu acest județ, oameni cu putere de decizie în parlament, oameni de forță, care sunt în măsură să se bată pentru finanțarea unui spital regional, a unui stadion, a centurii, pentru orice proiect ce poate aduce un plus pentru Timiș!”, scrie Simonis pe Facebook.
