Actualitate Featured Politică

Șeful Camerei Deputaților, Alfred Simonis, anunță vot pe eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor: Se întâmplă astăzi

Alfred Simonis

Președintele Camerei Deputaților, social- democratul Alfred Simonis, anunță vot pe eliminarea pensiilor speciale. Simonis spune că în Parlament se va vota eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. E un prim pas pentru intrarea în normalitate, urmând ca și pensiile polițiștilor, magistraților, angajaților din servicii și ale militarilor să fie modificate.

„Astăzi punem capăt interminabilei povești a pensiilor speciale de care beneficiază parlamentarii, plenul reunit al celor două camere urmând să dea un vot pe legea pe care am inițiat-o și care prevede eliminarea acestui beneficiu pe care îl au senatorii și deputații. Se tot discută, și pe bună dreptate, în spațiul public despre pensii speciale de care au parte diferite categorii profesionale și se cere eliminarea lor, lucru cu care eu sunt de acord. Însă nu avem autoritatea morală să vorbim despre eliminarea unora până nu le tăiem pe ale noastre, iar mai apoi, rând pe rând, ne putem ocupa și de alte pensii speciale. Votul de azi arată faptul că ne dorim să intrăm în normalitate, că vocea celor nemulțumiți a fost auzită și că s-a ținut cont de părerea lor. De azi, spunem adio pensiilor speciale ale parlamentarilor!”, transmite Simonis.

Related posts

1 Iunie, la Timișoara: Primăria anunță evenimente variate pentru copii, în toate parcurile din oraș

Mădălina Staicu

Nebunie curată: În timp ce Fritz e plecat în Germania cu Nicușor Dan, Instanța a anulat PUG-ul Timișoarei

Mădălina Staicu

Teste gratuite la CF Timișoara: Vă pot scăpa de accidentele mortale!

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: