Actualitate Eveniment Featured Social

Scene incredibile la Primăria Timișoara: Un bărbat a dat foc steagurilor de pe instituție/ Prefectul dispusese să fie date jos

Steagurile din fața Primăriei Timișoara au fost incendiate, anunță poliția. Un bărbat de 36 de ani le-a dat foc sub privirile uimite ale trecărtorilor care au și sunat la poliție. În urmă cu aproximativ o lună, prefectul de Timiș îl soma pe edilul Dominic Fritz să dea jos steagurile, pentru că acestea nu fuseseră amplasate legal. Fritz a refuzat însă.

„La data de 18.06.2022, în jurul orei 11:38, polițiștii Sectiei 1 Urbane Timișoara au fost sesizați prin apel SNUAU 112 cu privire la faptul ca o persoana de sex masculin ar fi incendiat drapelele arborate în fața Primariei Municipiul Timișoara. Ajunși la fața locului polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, iar de comiterea faptei ar fi bănuit un bărbat de 36 de ani.

Bărbatul a fost condus la sediul sectiei pentru audieri. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii situației de fapt și luării măsurilor legale care se impun”, anunță IPJ Timiș.

Foto: Tion.ro.

Related posts

Greva din Educație continuă: Guvernul a programat o nouă rundă de negocieri după amiază

Mădălina Staicu

Fostul primar PSD de Moșnița Nouă, Ioan Sorincău, a fost reclamat la ANI pentru declarație de avere mincinoasă

Mădălina Staicu

Primăria Timișoara amenință cu AMENZI: locațiile în care TREBUIE să aruncați brazii de Crăciun

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: