Timișorenii au luat cu asalt Primăria Timișoara. Nu mai puțin de 83 de proiecte prin bugetul participativ au fost depuse, ca semn că între ceea ce consideră municipalitatea o prioritate pe bani publici și ceea ce consideră cetățenii că e important e o mare diferență. Proiectele vor fi jurizate de o comisie, care, atenție, în trecut avea membri USR.
În cadrul campaniei de bugetare participativă, suma propusă pentru fiecare proiect este de maxim 500.000 lei la nivelul întregului oraș, cu o alocare totală de 3.000.000 lei, iar pentru zonele marginalizate, suma maximă per proiect este de 300.000 lei, ajungându-se la o alocare totală de 1.200.000 lei. Doar pentru trei cartiere, care primăria a considerat că au nevoie de investiții suplimentare, au în bugetul participativ din acest an sprijin printr-un instrument de sprijinire a comunităților defavorizate. Astfel, se alocă suplimentar 1,2 milioane de lei doar pentru proiectele de sprijin care vizează patru Zone Urbane Marginalizate (ZUM), respectiv Fratelia, Ronaț, Polonă și Kuncz.
