Actualitate Featured Politică

PSD și-a schimbat statutul – S-a lepădat de progresism și devine un partid de centru-stânga, pro-european!

Sigla PSD

La peste 30 de ani de la Revoluția din 1989, PSD, răsărit din PDSR încă are probleme să scape de imaginea de partid rupt din comunism. Într-o încercare de rebranding, pesediștii s-au proclamat ca fiind un partid progresist, asta până când semnificația termenului a ajuns să fie asimilată susținerii politicilor LGBT.

Noul lider al PSD, Sorin Grindeanu, a promis că statutul se va schimba

Anunțul a fost făcut astăzi de deputata Silvia Mihalcea

 PSD se poziționează ca un partid modern de centru-stânga, promotor al echității sociale și solidarității, atașat valorilor democratice, naționale, religioase, tradiționale și culturale, cu orientare pro-europeană și angajament față de cooperarea euroatlantică. Partidul rămâne membru al Partidului Socialiștilor Europeni și al Internaționalei Socialiste.

Statutul prevede, de asemenea, instituirea modelului de alegeri pe moțiune la nivelul organizațiilor de conducere județene, de sector și al municipiului București, precum și revizuirea modului de constituire a birourilor permanente și a consiliilor politice ale acestor organizații. Mihalcea a precizat că vor fi introduse reguli noi pentru organizarea conferințelor județene și a celor ale municipiului București, inclusiv obligativitatea conferințelor extraordinare anuale ca platformă de dezbatere internă și evaluare, cu un număr mai mare de membri participanți.

Sorin Grindeanu a reafirmat schimbarea de statut

Vremea improvizațiilor a trecut. PSD are nevoie de o linie ideologică fermă, de o viziune economică clară și de o voce puternică în politica internațională. Românii așteaptă soluții pentru salarii, spitale, școli, locuri de muncă decente, siguranță economică pentru familii – nu experimente ideologice”, a spus Grindeanu în cadrul congresului partidului.

El a evidențiat importanța respectului față de rădăcinile partidului: „Maeștrii urii publice ne spun să dărâmăm simboluri, să rescriem trecutul și să ne uităm rădăcinile. Eu vă cer astăzi să procedăm exact invers: să prețuim valorile care ne-au definit: libertatea, egalitatea, solidaritatea și credința! De asta am eliminat astăzi din statut eticheta de <progresiști>!”.

Related posts

455 de cazuri NOI de coronavirus în România, din aproape 29.000 de teste / EVOLUȚIA infectărilor pe județe

Mădălina Staicu

Raed Arafat, TOCAT de internauți după un nou avertisment legat de coronavirus: Dezamăgiți în continuare

Mădălina Staicu

ASU Politehnica a perfectat primul transfer al verii

focustim
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: