Actualitate Administrație Featured

Primăria Timișoara reia circulația tramvaielor pe Calea Stan Vidrighin

Lucrările de pe Bulevardul Stan Vidrighin sunt gata și începând de sâmbătă, 19.10.2024, de la ora 13:00, se reia circulația tramvaielor.

În urma investiției Primăriei Timișoara, noile tramvaie Bozankaya pot circula pe bulevardul refăcut complet. Spațiul verde are aproape 3.000 mp, cu 922 de arbori plantați în aliniament stradal. De-a lungul benzilor de circulație modernizate au fost amenajate piste de biciclete și trotuare generoase. Modernizarea bulevardului Stan Vidrighin a inclus și lucrări majore de schimbare a rețelelor subterane de electricitate, semaforizare, gaze, telecomunicații. Investiția a fost corelată cu un proiect de înlocuire a rețelei magistrale de apă – canal implementat de Aquatim.

Tramvaiele liniilor 4 și 8 vor circula pe următoarele trasee:

Linia 4:

Calea Torontalului (Ciocanul) – Matei Basarab – Amforei – Cetății – Balta Verde – Mendeleev – Circumvalatiunii – Piata 700 – Piața Libertății – Hotel Continental – Prefectură – 3 August 1919 – Piața Traian – Fabrica de Bere – Banatim – Podeanu – Fabrica de Detergenți – Mecatim – Piața Ghe. Domășnean (AEM).

Linia 8:

Gara de Nord – bd. Regele Carol I – Piața A.Mocioni – Piața Sfânta Maria – Parcul C. Sylva – Piața N. Bălcescu – Piața Crucii – Strada Cluj – Sala C. Jude – Deliblata – Banatim (str. 1 Decembrie 1918) – Banatim (Calea Stan Vidrighin) – Podeanu – Fabrica de Detergenți – Mecatim – Piața Gh. Domășnean (AEM).

Menționăm faptul că începând cu data de 19.10.2024 tramvaiele aferente liniilor 4, 8 și 9 vor avea capătul de linie la Ghe. Domășnean (AEM), ca urmare a efectuării lucrărilor privind relocarea buclei de întoarcere de la Ciarda Roșie care face parte din obiectivul: „Amenajare terenuri de sport – Construire stadion pe structură metalică, Calea Buziașului, Timișoara”.

Totodată linia 23 autobuz, introdusă cu caracter temporar pe perioada lucrărilor la Calea Stan Vidrighin, se suspendă.

Related posts

NEBUNIE: CJSU discută prelungirea carantinei din Timișoara – Rata continuă să crească

Mădălina Staicu

Șeful PSD Timiș, Alfred Simonis, a EXPLODAT: un singur parlamentar de Timiș a mers la dezbaterea privind invazia de migranți

Mădălina Staicu

Terasa Boss – Primăria Timișoara a început demolarea clădirilor ridicate ilegal pe malul Begăi

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: