Actualitate Featured Politică

Președintele Nicușor Dan vorbește despre negocierile din coaliție pe buget: Asta este de salutat

Președintele Nicușor Dan vorbește despre negocierile din coaliție pe tema bugetului și a tensiunilor dintre PSD, PNL, UDMR și USR.

„Este o discuție de început de sesiune parlamentară. Sunt mai multe subiecte de politică internă pe agenda. Sunt bucuros că în ședința de Coaliție de ieri (luni – n.r.) cumva s-a ajuns la un consens pe niște legi importante. Mai sunt și altele. Urmează și dezbaterea pe buget. Pe scurt, probleme de actualitate”, a declarat, marți, președintele Nicușor Dan, la Radio România Actualități, când a fost întrebat de ce a convocat întâlnirea cu liderii coaliției de guvernare.

Dan a precizat că e vorba despre o întâlnire periodică, una din întâlnirile periodice pe care le are cu partidele.

Despre faptul că suntem la jumătatea lunii februarie și România încă nu are buget, președintele a spus că și-ar fi dorit să existe un buget la sfârșitul anului trecut, „astfel încât toată lumea să poată să-și facă programările pentru anul 2026”.

„Sunt patru partide plus minoritățile naționale, fiecare cu susținătorii, urmăritorii, votanții lor. Interesele acestor categorii de public nu sunt întotdeauna convergente și atunci există o întârziere în a lua deciziile. E o normalitate în condițiile date. Din nou trebuie să salutăm faptul că și partenerii noștri văd asta, apreciază asta, creditorii noștri văd asta, faptul că fiecare din aceste partide și-a asumat și guvernarea într-o situație financiară dificilă și obligația de a păstra direcția pro-occidentală. Asta este de salutat. Și atunci, bineînțeles că, fiind publicuri diferite, partide care de-a lungul timpului au avut diferite, tot împinse de publicurile lor, diferite conflicte, deciziile se iau puțin mai greu”, explică președintele întârzirea pe adoptarea bugetului.

Related posts

REVOLTĂ la USR Timiș -Cristian Moș și Dominic Fritz FUG de excluderea Anei Munteanu și sunt criticați de membri

Mădălina Staicu

HAOS TOTAL După ce Robu a desființat decizia Lilianei Oneț, primăria anunță străzile pe care NU se poartă mască

Mădălina Staicu

Parcul fotovoltaic de la Cerneteaz, aproape finalizat: investiție verde pentru viitorul comunei Giarmata

focustim
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: