Actualitate Administrație Featured Politică

Pisica parcării pe care CJT nu o poate construi în centru e pasată iar la Dominic Fritz: Alin Nica se plânge de sabotaj

Parcarea etajată pe care CJ Timiș vrea să o construiască în centrul Timișoarei rămâne încă la stadiul de subiect de atac politic. Proiectul nu e unul nou, însă dacă foștii președinți ai CJ Timiș, Titu Bojin și Călin Dobra, s-au blocat în studii, Alin Nica merge mai departe și aruncă pisica neputinței în curtea lui Dominic Fritz.

„Practic, declarativ avem un acord al primarului Timișoarei pentru inițierea procedurilor în cadrul Consiliului Local Timișoara de transfer al acestui teren. Faptic, acest lucru nu s-a întâmplat din noiembrie, anul trecut. Aceste tergiversări îmi arată că de fapt nu ori nu se dorește transferul, ori se dorește blocarea și sicanarea instituției noastre cu privire la acest priect foarte important pentru timișoreni. Eu dacă aș fi fost primarul Timișoarei m-aș fi bucurat atunci când o instituție, că e Guvernul, că e Consiliul Județean, că e unprivat, face o astfel de investiție în municipiu unde sunt primar. Pentru că nu mă cota nimic din bugetul local și rezolv o problema pe care primăria nu a reușit să o rezolve în acest interval de timp în centrul Timișoarei. Și atunci astfel de șicane mi se par rău-voitoare și de rea credință.

Noi, pentru că va veni vorba și de proiectul pe care vrem să îl facem acolo, noi va trebui să discutăm dacă îl facem la capacitate maximă sau îl ciuntim din cauza acestei tergiversări din partea Primăriei Timișoara. Și atunci ce vrem să facem prin promovarea acestui proiect de hotărâre, vrem să vedem efectiv și concret, pentru că Primăria și Consiliul Local Timișoara, trebuie să răspundă în scris, sunt sau nu de acord și nu așa, în scris printr-o adresa sau comunicare, ci printr-un act juridic de același nivel, printr-o hotărâre a CLT prin care să spună nu suntem de acord să va dăm acel teren și atunci știm exact intenția și dorința Primăriei Timișoara, dacă vor sau nu acest proiect, vor să ne ajute sau nu vor să ne ajute în acest demers și să separăm oarecum apele și să vedem care sunt intențiile și realitatea în spatele declarațiilor. De aceea, eu am susținut inițiativa domnului vicepreședinte de a merge înainte cu acest demers. Cred că 9 luni de zile cred că erau suficiente, dacă dorina era reală în vederea intregirii suprafeței”, a mai precizat Nica, citat de Opinia Timișoarei.

Related posts

OFICIAL Școlile din România SE ÎNCHID în perioda 11 – 22 martie! Explicațiile ministrului Educației

Mădălina Staicu

Vești bune ÎNAINTE de Anul Nou: ce se întâmplă cu rata de infectare din Timișoara

Mădălina Staicu

Liceul Carmen Sylva intră în reabilitare: Dominic Fritz a semnat contractul

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: