Actualitate Administrație Featured Politică

Peste 700 de cereri de debranșare depuse la Colterm, din care zeci sunt întregi asociații de proprietari: Compania anunță că are puțin peste 10% din necesarul de gaz pentru iarna anului 2023

Sute de oameni au depus cerere de debranșare de la Colterm după frigul îndurat în anul 2022, atunci când deși facturile s-au dublat, caloriferele au stat mai tot timpul aproape reci. Compania anunță acum că face pregătiri pentru sezonul rece.

Concret, încheiem luna iunie cu un stoc de 10.000 tone de cărbune, urmând ca și în perioada următoare să continuăm aprovizionarea, astfel încât, pentru asigurarea necesarului pentru sezonul rece următor, să avem asigurată cantitatea totală de cărbune.

De asemenea, pentru asigurarea necesarului de gaze naturale pentru iarna care urmează, am reușit să înmagazinăm, până în prezent, cantitatea de 6.000 MWh de gaze (din totalul de 40.000 MWh, cât este stabilit de autorități).

Totodată, continuă și lucrările de investiții demarate pe rețelele termice secundare și primară. Astfel, de la data demarării lucrărilor aferente proiectului cu finanțare europeană intitulat „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timișoara în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldură urbană Etapa II” (martie 2021) și până în prezent, au fost executate lucrări pe o lungime de 4.825 metri rețea primară, dintr-un total de 9.067 metri (realizat 53,21 %) și 16.865 metri rețea secundară, dintr-un total de 20.095 metri (realizat 83,92 %). Reamintim că aceste lucrări vor continua și în perioada următoare, până spre finele lunii iulie 2023, iar ca atare vor genera unele întreruperi în alimentarea cu energie termică, fapt pentru care le cerem din nou scuze clienților noștri și le mulțumim pentru înțelegere și încredere.

De asemenea, reiterăm și faptul că au fost executate o serie de reparații la morile de cărbune de la cazanele de abur de la CET Sud. Până în prezent am finalizat reparațiile la două mori de la cazanul 3 și ventilatorul de gaze arse, precum și la instalațiile de termoficare din incinta CET Sud. Simultan, continuăm să executăm și lucrări pentru eliminarea neetanșeităților de pe rețelele secundare și primară, astfel încât să fie asigurate condiții optime de furnizare a energiei termice, în sezonul de încălzire 2022-2023.

În ceea ce privește situația debranșărilor/deconectărilor, până în prezent, au depus cereri de deconectare individuală un număr de 793 de proprietari de apartamente, iar 36 au solicitat debranșarea, respectiv rezilieri ale contractelor de furnizare a energiei termice, dintre care 16 asociații de proprietari și 20 de case individuale sau apartamente cu branșamente separate.

Related posts

Protest în fața Prefecturii Timiș: Elevii s-au alăturat profesorilor care cer salarii mai mari

Mădălina Staicu

Veste excelentă: Spitalul Municipal și Spitalul de Copii se modernizează cu fonduri europene

Mădălina Staicu

BĂTAIE de joc: DOAR puțin peste 7.000 de teste de coronavirus în România – Rata de pozitivare SARE de 50%, conform datelor, deși sfidează LOGICA

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: