Actualitate Administrație Featured

Paradisul gurmanzilor! Festivalul ceaunelor ale loc la Giarmata Vii

Dacă sunteți pofticioși, și cine nu e, duminică puteți da o fugă la Giarmata Vii, acolo unde are loc Festivalul Ceaunelor. Deliciile nu sunt numai culinare, căci organizatorii au invitat și spuma comediei românești!

Duminică, 29 septembrie de la ora 14, la Giarmata Vii va avea loc a doua rundă din ediţia din acest an a Festivalului Ceaunelor. Ajuns la cea de a V-a ediţie, în acest an festivalul are două runde, prima având loc la Ghiroda pe data de 1 septembrie.

Cântecul, jocul și voia bună vor fi condimentele perfecte pentru preparatele pregătite la ceaun. Programul începe la ora 14:00, la Cămunul Cultural din Girmata Vii, când ceaunele vor fi puse la foc, iar până când preparatele vor fi gata pentru degustare, atmosfera va fi animată de muzică și voie bună.

Pe scenă vor urca următorii artişti: Romică Ţociu şi Cornel Palade, Formaţia Pro Datina, Ansamblul Flori de Câmpie – Giarmata Vii, Ciprian Pop, Ionel Cuzic, Valentin Vădrariu şi alţii. Prezintă Felicia Stoian.

Related posts

Greii USR au ajuns la Timișoara: Cu ce se laudă partidul în timp ce orașul miroase a ars, chiar sub nasul ministrului Mediului

Mădălina Staicu

Impunerea certificatului verde cu forța a născut cea mai bănoasă afacere: descinderi ale DIICOT

Mădălina Staicu

SCADE numărul persoanelor aflate în izolare în Timiș: un om își va plăti din banii proprii șederea în carantină, pentru că a FENTAT legea

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: