Actualitate Administrație Featured Politică Sănătate

NOAPTEA MINȚII: cu școlile ÎNCHISE din cauza frigului, Fritz a mers să inaugureze centrele pentru vaccinarea copiilor

Nu e glumă, ci e chiar trista realitate. În vreme ce școlile se închid din cauza temperturilor extrem de mici din clase și tot mai mulți copii se răcesc, Dominic Fritz a mers să inaugureze centrele pentru vaccinarea copiilor. Culmea, deși micuții sunt tratați inuman, fiind lăsați să învețe în frig, ei sunt chemați acum să se vaccineze pentru sănătatea lor.

” Împreună cu cadrele medicale detașate aici, am amenajat spațiile care găzduiesc centrele de vaccinare pentru copii, să fie cât mai primitoare și prietenoase cu cei mici.De ieri, în Timișoara s-au deschis, prin efortul comun al Primăriei și DSP, două centre de vaccinare pentru copiii cu vârstele între 5 și 11 ani, unul la Casa Tineretului și unul la Spitalul de Copii. Pentru ei se pot face programări pe platformă prin intermediul conturilor părinților, însă programarea nu este obligatorie.

Cadrele medicale din cele două centre sunt acolo, zilnic, până la ora 20,00.Amenajarea celor două centre e diferită de celelalte centre de vaccinare din Timișoara: cei mici intră în încăperi colorate, cu jucării și spații de relaxare și joacă, să nu se gândească la înțepătura injecției.Cei mici trec mai ușor prin boală. Dar nu toți. Vizita la centrul de vaccinare este o opțiune pe care vă rog să o luați în calcul atunci când vă gândiți la sănătatea micuților voștri”, anunță Fritz pe Facebook.

Related posts

Util, de weekend: circulația vehiculelor STPT pe Bulevardul 1 Decembrie se deviază

Mădălina Staicu

Sorin Grindeanu a NIMICIT-O pe Ioana Mihăilă, în Parlament: atacuri în rafală după scandalul cu morții ascunși

Mădălina Staicu

Au dat lovitura: 32 din cei 33 de artiști care s-au prezentat la concursul pentru a putea performa în stradă au luat concursul

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: