Actualitate Featured Politică

Maria Grapini a scris Comisiei Europene: Toacă mărunt transportul de cereale ucrainene prin România

Maria Grapini i-a scris șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe tema cerealelelor ucrainene care tranzitează România și care, spune Grapini, au afectat grav afacerile fermierilor români.

Susținătoare a intereselor fermierilor români, prin numeroase intervenții în plenul și comisiile Parlamentului European, europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, în calitatea sa de vicepreședinte al Comisiei pentru piață internă și protecția consumatorului, a transmis, de această dată, o scrisoare Comisiei Europene prin intermediul căreia trage un serios semnal de alarmă în privința scăderii exporturilor de cereale românești, pe fondul intrării în țara noastră a unei cantități foarte mari de cereale din Ucraina.

Potrivit eurodeputatului Grapini, membru în grupul S&D, crearea coridoarelor de tranzit pentru transportul cerealelor ucrainene a afectat grav fermierii si producția internă din România și din multe alte state de tranzit din Uniunea Europeană.

De asemenea, Maria Grapini a punctat faptul că exporturile românești de cereale au scăzut pe măsură ce în țară a intrat o cantitate foarte mare de cereale din Ucraina, care în loc să tranziteze România au rămas aici, la prețuri mult mai mici și cu standarde de calitate inferioare celor din Uniunea Europeană.

Având în vedere adresa primită de la Alianța pentru Agricultură și Cooperare din România, eurodeputatul PUSL a dorit, prin scrisoarea sa, să semnaleze președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, mai multe probleme generate de propunerea Comisiei Europene de a prelungi eliminarea tarifelor vamale, tranzitul si importul produselor agricole si agroalimentare din Ucraina.

În sprijinul afirmațiilor sale, Maria Grapini a precizat că România s-a confruntat cu un val de produse agroalimentare și o cantitate mare de cereale din Ucraina, care în loc să tranziteze țara noastră și să ajungă, așa cum era prevăzut, în țările africane, au ajuns în UE. Mai mult, a mai spus europarlamentarul român, cantități importante de cereale au rămas pentru procesare și consum în România, în detrimentul fermierilor români, deși produsele acestora au standarde de calitate superioară, stabilite la nivel european și, implicit, costuri de producție mai ridicate.

În opinia eurodeputatului PUSL, tranzitul și importul de produse agroalimentare din Ucraina se face fără taxe vamale și fără certificate fitosanitare, ceea ce determină un preț de achiziție mai mic în raport cu produsele agricole românești. Situația conduce, astfel, la pierderi foarte mari pentru fermierii români.

“Este imperativ ca produsele agroalimentare din Ucraina să fie supuse controalelor sanitar -veterinare la vamă, pentru a nu pune în pericol sănătatea populației din Uniunea Europeană. Aceste produse agroalimentare, care provin din Ucraina, nu au aceleași standarde de calitate ca și cele din Uniunea Europeana și se știe că aceste produse agroalimentare au limite diferite în ceea ce privește folosirea pesticidelor, cu efecte grave asupra sănătății populației din România și Uniunea Europeană.

Astăzi, ne aflăm in situația în care produsele cerealiere românești sunt declasificate și refuzate la export pentru ca au fost contaminate cu organisme modificate genetic – OMG, deoarece au fost amestecate cu cereale provenite din Ucraina, care au ajuns în Romania profitându-se de acest coridor de tranzit”, se mai arată în scrisoarea transmisă de eurodeputatul Maria Grapini președintei Comisiei Europene.

Având in vedere cele prezentate, Maria Grapini a adresat, punctual, Comisiei Europene următoarele  întrebări:

Cine răspunde pentru pagubele aduse fermerilor români și a celor din UE și cine răspunde pentru efectele grave produse asupra sănătății populației din România și UE prin consumul de produse agroalimentare care nu îndeplinesc standardele de calitate și de producție impuse  producătorilor din Uniunea Europeană?

Până la ce dată va acorda Comisia Europeană aceaste facilități privind eliminarea tarifelor vamale, tranzitul și importul de produse agricole și agroalimentare din Ucraina?

Cum pot fi ajutați fermierii români și din alte state membre ale UE, care au fost grav afectați de importul de cereale din Ucraina?

Related posts

USR Timiș intră la rupere peste scandalul incompatibililor din PNL: Luluciuc și-a făcut campanie electorală pe banii CLT

Mădălina Staicu

Adio, scăldat: No Name pierde primul proces cu Primăria Timișoara

Mădălina Staicu

Jador s-a dezlănțuit la adresa lui Dominic Fritz: Faceți Timișoara de râs. Eu am fost la școală!

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: